România

Întrevedere Viorica Dăncilă – Jean-Yves Le Drian; pe agendă – aderarea României la Schengen şi la OCDE

​Prim-ministrul Viorica Dăncilă l-a primit joi pe ministrul pentru Europa şi pentru Afaceri Externe al Republicii Franceze, Jean-Yves Le Drian, aflat în vizită la Bucureşti, în cadrul discuţiilor fiind abordate şi obiectivele României privind aderarea la Schengen şi la OCDE.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, transmis AGERPRES, vizita oficialului francez vine la 11 ani de la ultima vizită a unui ministru de Externe francez în România şi are loc în contextul unui an cu multiple semnificaţii în relaţia bilaterală: aniversarea a 10 ani de la semnarea Declaraţiei de Parteneriat Strategic, pregătirea Sezonului România-Franţa, proiect cultural şi de diplomaţie publică de mare anvergură, care se va derula între 1 decembrie 2018 şi 14 iulie 2019, suprapunându-se cu prima preşedinţie a Consiliului UE exercitată de România, precum şi celebrarea Centenarului Marii Uniri, la care Franţa a avut o contribuţie semnificativă.

"În cadrul întrevederii, prim-ministrul României a salutat relaţia bilaterală privilegiată dintre România şi Franţa, în contextul dinamicii deosebite a dialogului politic la toate nivelurile din acest an şi a exprimat dorinţa aprofundării cooperării româno-franceze, inclusiv prin actualizarea Foii de Parcurs a Parteneriatului Strategic, cu obiectivul semnării sale cu ocazia vizitei prim-ministrului român la Paris, la sfârşitul acestui an", se arată în comunicat.

Totodată, a fost salutată evoluţia foarte bună a schimburilor economice bilaterale, care au depăşit, în 2017, cifra de 8 miliarde de euro. Şeful Executivului a remarcat dimensiunea importantă pe care investiţiile franceze o au în România şi a transmis interesul şi deschiderea pentru atragerea de noi investiţii cu capital francez, precum şi pentru diversificarea cooperării economice.

În ceea ce priveşte agenda europeană, prim-ministrul Dăncilă a reiterat interesul României de a coopera îndeaproape cu Franţa şi cu ceilalţi parteneri europeni pentru consolidarea unităţii şi coeziunii Uniunii Europene, precum şi în perspectiva preluării preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, de către România, la 1 ianuarie 2019.

"De asemenea, prim-ministrul a reiterat importanţa deosebită pe care Guvernul României o acordă obiectivului aderării României la Spaţiul Schengen, subliniind contribuţia substanţială pe care ţara noastră o aduce la securitatea internă UE. În cadrul dialogului, premierul Viorica Dăncilă a reliefat obiectivul României de aderare la OCDE, fiind evidenţiată îndeplinirea tuturor criteriilor de evaluare şi speranţa privind o decizie pozitivă în cel mai scurt timp", se precizează în comunicat.

Un alt subiect care a figurat pe agenda discuţiilor a fost francofonia, prim-ministrul subliniind rolul României ca stat-far al Francofoniei în regiune şi interesul de promovare a limbii franceze ca o investiţie în viitorul profesional al tinerei generaţii, se mai arată în comunicatul citat.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

 

Atenționare de călătorie pentru Republica Indonezia - ploi torențiale, intensificări ale vântului și inundații

08.01.2020

Ambasada României în Republica Indonezia informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Indonezia că, în conformitate cu datele transmise de Agenția de Meteorologie,…

Program de lucru la Ambasada României în perioada sărbătorilor

24.12.2019

Ambasada României va fi închisă pe 25-27 decembrie 2019 și 1-3 ianuarie 2020.

Ambasada României la Jakarta a organizat o întâlnire a Asociației femeilor diplomat din Indonezia

03.12.2019

La 2 decembrie a.c., în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României și a 30 de ani de la evenimentele istorice din decembrie 1989, Ambasada României la Jakarta a organizat o întâlnire a Asociației femeilor diplomat din…