România

Meleşcanu: Sunt convins că vom beneficia în continuare de sprijinul Italiei pentru aderarea la Schengen

​Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat miercuri după întrevederea cu omologul italian, Angelino Alfano, că este convins că România va beneficia şi în continuare de sprijinul Italiei pentru o decizie pozitivă în dosarul aderării la spaţiul Schengen.

"Uniunea Europeană este astăzi confruntată cu o serie de provocări majore, complexe, care au implicaţii în perspectivă. Discuţiile au arătat faptul că România şi Italia continuă să pledeze pentru o Uniune Europeană puternică, pentru o Uniune unitară coezivă, care să poată rezolva problemele care sunt astăzi pe agenda sa pe baza respectului pentru valorile şi principiile fundamentale care formează baza, fundamentul proiectului european. Mulţumesc încă o dată colegului meu pentru sprijinul ferm şi fără niciun fel de rezerve pe care ţara sa o acordă procesului de aderare a României la Schengen. Sunt convins că vom beneficia şi în continuare de sprijinul Italiei pentru o decizie pozitivă în acest dosar", a declarat Meleşcanu după întâlnirea cu ministrul italian al Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale, Angelino Alfano.

Ministrul Angelino Alfano a evidenţiat susţinerea României de către Italia.

"Suntem şi vom fi alături de România pentru propriile ambiţii şi pentru propriile lupte în interiorul UE şi suntem alături de România în vederea unei întâlniri politice importante, şi anume Preşedinţia semestrială a Consiliului UE de anul viitor. Noi suntem într-adevăr aproape şi nu ne simţim a fi înainte sau după România, ci ne simţim alături de România şi mergem împreună", a spus Alfano.

Cei doi oficiali au abordat teme privind viitorul Europei, inclusiv din perspectiva evoluţiilor politice în desfăşurare în acest spaţiu.

"Am evidenţiat angajamentul ferm al României şi dorinţa de a participa activ la dezbaterea privind refondarea proiectului european şi viziunea strategică privind viitorul Europei. În conformitate cu angajamentele asumate la Consiliul European, România este deschisă participării pe baza eforturilor şi capacităţilor sale la efortul comun de gestionare a situaţiei migraţiei. (...) Am discutat şi despre perspectiva europeană a Balcanilor de Vest, pe care ambele ţări o susţin iar în contextul evoluţiilor recente înregistrate în vecinătatea UE este cu atât mai important pentru UE şi pentru statele candidate să reafirmăm valoarea adăugată pe care o are politica de extindere a UE, asigurându-ne în acelaşi timp că statele implicate îndeplinesc criteriile de aderare la UE", a adăugat Meleşcanu.

El a abordat cu omologul italian situaţia din Republica Moldova, din Vecinătatea Estică în general, şi a subliniat că "este extrem de important în această perioadă ca forţele politice de la Chişinău să rămână angajate pe parcursul european şi să îşi consolideze credibilitatea atât pe plan intern, cât şi pe plan extern".

"Am convenit să lucrăm împreună pentru procesul de reformă al politicii europene pe vecinătate. Este un proces de reformă la care atât România, cât şi Italia şi-au adus o contribuţie substanţială prin propunerile prezentate la nivelul UE", a mai spus Meleşcanu.

Ministrul român de Externe a amintit de preluarea de către Italia a mandatului de preşedinte în exerciţiu al OSCE pentru anul în curs.

"L-am asigurat de sprijinul ferm al României în efortul de a gestiona provocările complexe la adresa securităţii din Europa. Am susţinut menţinerea printre priorităţi a soluţionării conflictelor îngheţate, în special a celor din regiunea transnistreană, precum şi a crizei din Ucraina şi din jurul ei. Unul dintre atu-urile OSCE rămâne abordarea atotcuprinzătoare prin reflectarea tuturor celor trei dimensiuni în acţiunile sale", a punctat Meleşcanu.

Sursa: Agenţia Naţională de Presă AGERPRES

 

Ghidul alegătorului român în străinătate

22.04.2019

Ghidul alegătorului român în străinătate poate fi consultat pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe, la secțiunea dedicată alegerilor…

Informații privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru reprezentanții României în Parlamentul European

19.04.2019

Ambasada menționează că informațiile relevante cu privire la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru reprezentanții României în Parlamentul European sunt diseminate pe pagina de internet a Ministerului Afacerilor Externe -…

Programul Ambasadei României în Republica Indonezia în perioada 26.04-01.05.2019

18.04.2019

Vă informăm că ambasada României în Republica Indonezia va fi închisă în zilele de 26 aprilie, 29 aprilie şi 30 aprilie 2019 pentru sărbătorirea Paştelui şi în ziua de 1 mai 2019, Ziua Internaţională a Muncii, sărbătoare publică…