România

Mesaj de condoleanțe transmis de către Președintele României, Klaus Iohannis

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a primit cu îndurerare vestea morţii Majestății Sale Regele Mihai I.

„Personalitate remarcabilă a României contemporane, servindu-și țara cu mult angajament și responsabilitate, domnind probabil peste cea mai tulbure perioadă din secolul XX, Regele a știut mereu să fie un model de comportament și atitudine. Prin modul în care a acționat ca șef al statului nostru, prin curajul și dăruirea de care a dat dovadă, Mihai I a transformat sintagma «Regele și Patria»  într-una care i-a definit întreaga viață.<--break- /><--break- />

Cu credință și încredere în misiunea sa, Mihai I a domnit peste vremuri în care democrația a fost pusă la grea încercare și în care respectarea drepturilor omului a fost o misiune dificilă. Cu toate acestea, rolul său în apropierea noastră de valorile europene este pe deplin cunoscut astăzi. El s-a opus cu tărie extremismelor, în încercarea de a-și salva Țara și Poporul, și de aceea merită pe deplin respectul și omagiul nostru.

Ultimul șef de stat al unei puteri beligerante în timpul celui de-al doilea Război Mondial și Mareșal al Armatei Române, Mihai I a contribuit decisiv la scurtarea războiului și la salvarea a sute de mii de vieți omenești. Regele a apărat cu toate puterile și prerogativele sale statalitatea în momentele cele mai dificile ale domniei. 

O nedreptate istorică l-a îndepărtat de la domnie și l-a alungat din țară, dar acest trist eveniment nu l-a împiedicat ca în amarul Exil să rămână atașat continuu valorilor autentice și credinței neabătute că România va reveni la statutul firesc de stat european democratic.

După 1989, ținut departe de țara și poporul său, Regele a continuat să militeze pentru propășirea României. Turneele și misiunile diplomatice pentru aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană ne arată devotamentul prin care a rămas necondiționat fidel Națiunii sale. Modelul său inspirator ne dovedește că pentru Mihai I, a fi în serviciul țării a fost o profesiune de credință.

Prin tot ceea ce a făcut, Regele Mihai și-a pus întreaga viață în slujba națiunii române și a servit cu abnegație, demnitate și responsabilitate țara în care s-a născut.

Pentru aceste merite, Guvernul va organiza funeralii de stat pentru Mihai I, potrivit rangului și meritelor sale. Astfel, vom arăta că ne respectăm istoria și că știm să onorăm așa cum se cuvine un mare om de stat.

De asemenea, îmi exprim speranța că societatea românească și reprezentanții ei politici nu vor lăsa ca moștenirea lui Mihai I să se piardă. Avem în continuare nevoie în viața noastră publică de continuitatea acțiunilor Familiei Regale, care a dovedit în atâtea rânduri utilitatea și simțul datoriei, precum și loialitatea față de interesele fundamentale ale statului român.

Transmit condoleanțele mele Familiei Regale.

Dumnezeu să-L odihnească în pace!”

Totodată, Președintele României, domnul Klaus Iohannis, i-a transmis Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta o scrisoare de condoleanţe.

Sursa: Președinția României

 

Modificarea legislaţiei electorale

30.07.2019

Vă informăm că a intrat în vigoare Legea nr. 148 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 25 iulie 2019. În perspectiva alegerilor…

Recepţie cu ocazia încheierii Preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene

28.06.2019

La 27 iunie 2019, Ambasada României la Jakarta a organizat o recepţie cu ocazia încheierii preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, corpul diplomatic,…

Atenţionare de călătorie pentru Republica Indonezia

06.06.2019

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis prelungirea măsurii de extindere cu încă 3 luni a stării de Urgenţă de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională -USPII-cu privire la pericolul de răspândire a virusului polio…