România

Teodor Baconschi: Sunt optimist că spiritul pozitiv din relaţia cu Republica Moldova va continua şi în 2011

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi-a exprimat vineri, în întâlnirea cu şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor organizaţiilor internaţionale acreditate în România, optimismul cu privire la faptul că spiritul pozitiv în privinţa relaţiei României cu Republica Moldova va continua şi în 2011.

“Nu vă voi surprinde dacă vă voi spune cât de bucuros sunt că relaţia noastră cu Republica Moldova s-a intensificat şi a atins rezultate din cele mai bune pentru cetăţenii celor două ţări. Sunt optimist că acest spirit pozitiv va continua şi în anul viitor, iar în ceea ce mă priveşte, voi continua să fac ceea ce îmi stă în putere pentru a asigura un drum drept pentru integrarea europeană a Republicii Moldova”, a declarat Teodor Baconschi, în întâlnirea desfăşurată la Clubul Diplomatic cu prilejul sărbătorilor de iarnă şi al Anului Nou 2011, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Şeful diplomaţiei a evidenţiat că o altă prioritate a României în 2011 este aderarea la spaţiul Schengen.

“Suntem pregătiţi şi dorim să aderăm. Am depus toate eforturile în această direcţie, frontierele şi consulatele noastre sunt echipate la cele mai înalte standarde şi pregătite conform cerinţelor”, a afirmat ministrul Baconschi.

În acest context, el a mulţumit tuturor celor care sprijină România în îndeplinirea acestei misiuni importante şi a dorit să le transmită “prietenilor cei mai sceptici” că România este angajată ferm în aderarea la Schengen.

“Acesta este un lucru de mândrie naţională, dar şi un semnal al faptului că facem parte pe deplin din familia europeană”, a subliniat oficialul român.

Şeful diplomaţiei a amintit şi despre reclădirea punţilor atât cu vecinii, cât şi cu naţiuni care sunt, din punct de vedere geografic, mai îndepărtate. “Intenţionez să continui pe această cale şi în 2011. Este foarte normal într-o lume globalizată să căutăm noi oportunităţi în America Latină, în Asia şi în Africa”, a menţionat Baconschi.

Potrivit acestuia, “anul viitor va fi martorul a două preşedinţii UE ale statelor din zona central-europeană”.

“Suntem nerăbdători să cooperăm cu Ungaria şi Polonia pentru a promova obiectivele comune. Împreună cu aceştia vrem să dăm un nou impuls Parteneriatului Estic şi sunt încrezător că îl putem aduce la zi”, a adăugat ministrul de Externe în legătură cu relaţia României cu viitoarele ţări deţinătoare ale preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene în anul 2011.

Referitor la statele din Balcanii de Vest, Teodor Baconschi a subliniat că România va continua să sprijine integrarea europeană a acestor ţări şi va rămâne deschisă dialogului cu partenerii europeni.

Ministrul a menţionat, de asemenea, că în 2011 diplomaţia românească se va concentra pe promovarea unei abordări economice bazate pe rezultate.

În ceea ce priveşte anul 2010, ministrul a menţionat că acesta este anul lansării Strategiei pentru Regiunea Dunării, una dintre cele mai vizibile şi mai de succes iniţiative europene. “Această iniţiativă româno-austriacă are un potenţial incredibil pentru întregul continent, dar mai ales pentru regiunea noastră şi contez pe sprijinul dumneavoastră, indiferent dacă Dunărea traversează sau nu teritoriul ţării pe care o reprezentaţi”, a subliniat şeful diplomaţiei româneşti. La rândul său, Nunţiul Apostolic, Monseniorul Francisco-Javier Lozano, în calitate de decan al corpului diplomatic, a mulţumit ministrului Afacerilor Externe pentru deschiderea de care dă dovadă în dialogul cu ambasadorii acreditaţi la Bucureşti, a exprimat apreciere pentru profesionalismul corpului diplomatic român şi a urat sărbători fericite în pace, potrivit comunicatului MAE.

 

Programul Secției Consulare a Ambasadei României în Republica Indonezia

05.09.2019

În perioada 5 – 12 septembrie 2019, Secţia Consulară a Ambasadei României la Jakarta este închisă, eventualele solicitări de vize formulate de cetăţenii indonezieni şi alţi cetăţeni străini cu rezidență în Indonezia vor fi…

Modificarea legislaţiei electorale

30.07.2019

Vă informăm că a intrat în vigoare Legea nr. 148 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 25 iulie 2019. În perspectiva alegerilor…

Recepţie cu ocazia încheierii Preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene

28.06.2019

La 27 iunie 2019, Ambasada României la Jakarta a organizat o recepţie cu ocazia încheierii preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, corpul diplomatic,…