Actualitatea ambasadei

Modificarea legislaţiei electorale

Vă informăm că a intrat în vigoare Legea nr. 148 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 25 iulie 2019.

În perspectiva alegerilor prezidenţiale, au fost adoptate următoare modificări:

  • Desfășurarea votării în străinătate pe durata a 3 zile (vineri între orele 12:00 - 21:00, sâmbătă și duminică între orele 7:00 – 21:00);

  • Exercitarea dreptului de vot de către alegătorii care se află la rând în afara sediului secției de votare până la ora 23:59;

  • Introducerea votului prin corespondență;

  • Organizarea, cu acordul autorităţilor din ţara respectivă, de secţii de votare pentru localităţile sau grupurile de localităţi în care au optat să voteze cel puţin 100 de alegători, prin înregistrarea acestora în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente;

  • Stabilirea numărului membrilor din biroul secției de votare la 9, cu posibilitatea majorării, dacă este cazul, prin decizie a președintelui biroului secției, la 15 membri; toți membrii secției de votare vor îndeplini și atribuțiile specifice operatorilor de calculator;

  • Listele electorale suplimentare din străinătate se vor genera automat în mod electronic, alegătorii urmând a semna pe un dispozitiv electronic atașat terminalului informatic de utilizare a SIMPV

Alegătorii care doresc să voteze în străinătate, la alegerile pentru Preşedintele României din anul 2019, se pot înregistra pe https://www.votstrainatate.ro/ ca alegători în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, până cel târziu la data de 11 Septembrie 2019, ora 23:59:59.

 

Programul Secției Consulare a Ambasadei României în Republica Indonezia

05.09.2019

În perioada 5 – 12 septembrie 2019, Secţia Consulară a Ambasadei României la Jakarta este închisă, eventualele solicitări de vize formulate de cetăţenii indonezieni şi alţi cetăţeni străini cu rezidență în Indonezia vor fi…

Modificarea legislaţiei electorale

30.07.2019

Vă informăm că a intrat în vigoare Legea nr. 148 din 24 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, publicată în Monitorul Oficial nr. 617 din 25 iulie 2019. În perspectiva alegerilor…

Recepţie cu ocazia încheierii Preşedinţiei rotative la Consiliul Uniunii Europene

28.06.2019

La 27 iunie 2019, Ambasada României la Jakarta a organizat o recepţie cu ocazia încheierii preşedinţiei rotative a României la Consiliul Uniunii Europene. Au participat reprezentanţi ai autorităţilor locale, corpul diplomatic,…